Lungmetrajul este acum cel mai vizionat titlu de pe Netflix România.
Probabil că una din reţetele cel mai des întâlnite în filmele de Crăciun este aceea a protagonistului cinic şi carierist care ajunge să înţeleagă că lumea ar putea fi mai bună imediat ce schimbă perspectiva, de obicei la sosirea în vreun orăşel dichisit, unde spiritul Crăciunului este la mare cinste.
Cam aceasta este şi abordarea din Operation Christmas Drop/Operațiunea Crăciun fericit, un film care înşiră clişeele arhicunoscute, dar ajunge să ofere un pic mai mult de atât. Nu e deloc de mirare că lungmetrajul se află acum pe primul loc în topul vizionărilor de pe Netflix România.
În Operation Christmas Drop, protagonistul pomenit este de fapt o protagonistă, Erica (Kat Graham), asistenta unei membre a Congresului american al cărei prim ţel politic este restrângerea prezenţei militare americane în lume. Chiar de Crăciun, Erica primeşte sarcina să investigheze o bază americană din Pacificul de Sud, sugestia implicită fiind că raportul ei ar face bine să sugereze că baza trebuie închisă. Nici nu mai e nevoie să terminăm acest sinopsis, pentru că ştim deja ce se va întâmpla în paradisul tropical unde Erica dă ochii cu chipeşul căpitan Jantz (Alexander Ludwig)…
Cum spuneam, Operation Christmas Drop poate că înşiră clişeu după clişeu şi probabil că ar putea câştiga detaşat trofeul Cel mai previzibil film al anului, dar reuşeşte cumva să îţi intre pe sub piele şi să refolosească vechea temă a întrajutorării de Crăciun. Până la urmă nu ne uităm la filme de Crăciun pentru a descoperi poveşti inovatoare, ci pentru confirmarea unor valori familiare, precum dragostea pentru aproape sau altruismul. Iar aici Operation Christmas Drop excelează, compensând punctele pierdute prin previzibil.
Graham şi Ludwig (pe care cei mai mulţi români îl ştiu din rolul său negativ din The Hunger Games şi, mai nou, din serialul Vikings) au o chimie foarte bună şi, înconjuraţi de palmieri, plaje imaculate şi valuri albastre, reuşesc o evoluţie credibilă a protagonistei, de la preconcepţii cinice la completa dăruire pentru o cauză bună.
Aspectul cel mai deranjant la multe dintre titlurile genului este sugestia că descoperirea de sine se petrece undeva departe de casă, o sugestie cu care nu suntem deloc de acord. Nu trebuie să fugim în Micronezia pentru a realiza că putem face bine, pur şi simplu trebuie să căutăm o cauză bună aproape de casă şi să ne implicăm. Şi cât de bine ar fi în întreaga lume, dacă fiecare dintre noi ne-am lăsa cuceriţi de principiul „Pay it forward”, explorat în 2000 de filmul cu acelaşi nume cu Kevin Spacey şi (pe atunci încâ micul) Haley Joel Osment…
Ce reuşeşte de minune să facă Operation Christmas Drop este să arate că întotdeauna putem găsi oameni mai puţin norocoşi decât noi şi că spiritul Crăciunului nu este niciodată mai puternic decât atunci când ajuţi pe cineva. Poate că o faptă bună nu vine întotdeauna la pachet cu flirt, dragoste şi voie bună, aşa cum se întâmplă pentru Erica, dar satisfacţia unui act altruist şi neinteresat este cu siguranţă the next best thing. De asta am apreciat Operation Christmas Drop şi de asta te invităm să-i dai o şansă…