Într-un precedent istoric, Arnold Schwarzenegger va juca într-un serial TV, pentru Netflix. Serialul va fi o „aventură de o oră cu spioni”, scrie uproxx.com, în care va juca guvernatorul și actrița Monica Barbaro(Top Gun: Maverick) în rolul unei echipe tată-fiică, în care cei doi nu știu că lucrează pentru CIA.
„Fanii din întreaga lume îmi cer un rol ca acesta de ani întregi, iar acum, în sfârșit, îl vor primi datorită partenerilor noștri excepționali de la Skydance și Netflix”, relata Schwarzenegger pentru Deadline. „Sunt mai mult decât pregătit să încep să lucrez la serial, alături de Nick și Monica și de întreaga echipă”.
Iată sinopsisul oficial al acestui serial, la care deocamdată nu se știe titlul:
În serialul creat de către Nick Santora (Jack Reacher, The Fugitive), atunci când un tată (Schwarzenegger) și fiica sa (Barbaro) află că fiecare lucra, separat, ca agent CIA timp de ani întregi, ei înțeleg că relația lor a fost o minciună și că de fapt nu se cunosc unul pe altul. Nevoiți să facă echipă ca parteneri, serialul surprinde dinamica din orice familie, pe fundalul unei povești cu spioni, cu acțiune și cu umor.
Deși pandemia a închis Hollywood-ul, Schwarzenegger a rămas activ și a fost o prezență activă pe social media, unde videoclipurile sale au fost un manifest politic contra atacului de la Capitoliu de pe 6 ianuarie, dar și în sprijinul vaccinării, pentru a pune capăt crizei Covid