O nouă ediție a galei Globurile de Aur va avea loc în noaptea de duminică spre luni (ora 3:00 a.m., ora României). Ediția cu numărul 78 va fi organizată în condiții de pandemie. Este o gală mult așteptată, pentru că sezonul premiilor în cinematografia americană începe cu Globurile de Aur și prefațează Oscarurile. Ceremonia va fi prezentată de actriţele Tina Fey şi Amy Poehler.
Pregătirile sunt în toi la New York pentru gala Globurilor de Aur, deşi pandemia le-a pus multe beţe în roate organizatorilor. Au fost nevoiţi să amâne decernarea cu două luni, în speranţa ca se va ieşi din lockdown. Au avut ghinion, aşa că anul acesta nu va fi o ediție la fel de animată ca anii trecuți, scrie Mediafax.
Nominalizările pentru Globurile de Aur au fost anunțate la începutul lunii virtual, de actrițele Sarah Jessica Parker, de șase ori câștigătoare a acestui trofeu, și Taraji P. Henson, și ea recompensată cu un Glob de Aur.
Ceremonia de decernare a Globurilor de Aur se va desfășura, la rândul ei, altfel decât suntem obișnuiți: virtual, în două locații, la Los Angeles și la New York. Este de așteptat ca nominalizații să apară prin teleconferință, de oriunde în lume s-ar afla ei. Michael Douglas împreună cu soția Catherine Zeta-Jones, Renee Zellweger, Joaquin Phoenix, Kate Hudson, Margot Robbie sunt printre starurile care vor anunța câștigătorii.
Lungmetrajul „Mank”, produs de Netflix, a primit cele mai multe nominalizări la Globurile de Aur 2021. Va concura la şase categorii, inclusiv la categoria „cel mai bun film dramatic”. Filmat în alb negru de regizorul David Fincher, „Mank” explorează epoca de aur a Hollywoodului, prezentând povestea scenaristului Herman J. Mankiewicz, interpretat de Gary Oldman, şi realizarea celebrului film „Citizen Kane”, de Orson Welles.
Revista „Variety” a făcut o serie de predicţii și din analiza specialiștilor, favorit la categoria „Cel mai bun serial de dramă” este „The Crown”. Este serialul care, de altfel, ar putea câștiga cele mai multe premii.
La filme, bătălia e strânsă. „Nomadland” şi „The Trial of Chicago 7” sunt la egalitate de șanse de a câștiga. Dacă „Nomadland” o să ia Globul de Aur, atunci ar fi primul film regizat de o femeie, Chloé Zhao, care câstigă categoria.
Anthony Hopkins și Gary Oldman concurează pentru cel mai bun actor, în timp ce Viola Davis și Frances McDormand își dispută categoria rezervată actrițelor.
Ediția din acest an înregistrează și un record: pentru prima oară, trei femei sunt în cursa pentru cel mai bun regizor.
Netflix domină Globurile de Aur 2021, cu 22 de nominalizări la categoria film și 20 la seriale.
Lista completă a nominalizărilor la Globurile de Aur 2021
Cea mai bună dramă cinematografică: “The Father”; “Mank”; “Nomadland”; “The Trial of the Chicago 7”; “Promising Young Woman.”
Cel mai bun film muzical sau de comedie: “Borat Subsequent Moviefilm”; “Hamilton,”; “Music”; “Palm Springs”; “The Prom.”
Cele mai bune seriale de televiziune, drama: “The Crown”; “Lovecraft Country”; “The Mandalorian”; “Ozark”; “Ratched.”
Cele mai bune seriale de televiziune, muzicale sau comedie: “Schitt’s Creek”; “Ted Lasso”; “The Great”; “The Flight Attendant”; “Emily in Paris.”
Cel mai bun film cinematografic, limba străină: “Another Round”; “La Llorona”; “The Life Ahead”; “Minari”; “Two of Us.”
Rol principal într-un film dramatic: Riz Ahmed, “Sound of Metal”; Chadwick Boseman, “Ma Rainey’s Black Bottom”; Anthony Hopkins, “The Father”; Gary Oldman, “Mank”; Tahar Rahim, “The Mauritanian.”
Actriţă într-un film dramatic: Frances McDormand, “Nomadland”; Viola Davis, “Ma Rainey’s Black Bottom”; Carey Mulligan, “Promising Young Woman”; Vanessa Kirby, “Pieces of a Woman”; Andra Day, “The United States vs. Billie Holiday.”
Actorul principal într-o comedie sau un film muzical: Sacha Baron Cohen, “Borat Subsequent Moviefilm”; James Corden, “The Prom”; Andy Samberg, “Palm Springs”; ”Lin-Manuel Miranda, “Hamilton”; Dev Patel, “The Personal History of David Copperfield.”
Actriţa principală într-un film de comedie sau muzical: Maria Bakalova, “Borat Subsequent Moviefilm”; Michelle Pfeiffer, “French Exit”; Anya Taylor-Joy, “Emma”; Kate Hudson, “Music”; Rosamund Pike, “I Care A Lot.”
Cel mai bun regizor: Chloé Zhao, “Nomadland”; Regina King, “One Night in Miami”; David Fincher, “Mank”; Aaron Sorkin, “The Trial of the Chicago 7”; Emerald Fennell, “Promising Young Woman.”