Înscrie-ți filmul la Super9! Dacă ești la liceu și pasionat de cinema, așteptăm filmul tău pentru Super9 până pe 1 martie! Te poți înscrie la una dintre următoarele secțiuni: • Competiția…Înscrie-ți filmul la Super9!
Super, festivalul internațional de filme și artă făcute de adolescenți ajunge la a -IX-a ediție
Dacă ești la liceu și pasionat de cinema, așteptăm filmul tău pentru Super9 până pe 1 martie. Te poți înscrie la una dintre următoarele secțiuni:
• Competiția Națională (deschisă pentru orice filme făcute de liceeni, în afara atelierelor de film);•
Workshop Friends (filme realizate în ateliere de film, precum atelierele Vira, One World sau Let’s Go Digital);•
Festival Friends (filme realizate de foști participanți la Super care acum nu mai sunt liceeni).
Regulamentul și detaliile se găsesc aici, asigură-te că ai citit cu atenție înainte de a te înscrie. Înscrierile pentru toate categoriile se fac prin filmfreeway.
Super9 va avea loc în vară, la București. Regizorii filmelor selectate vor putea participa la festival. Super va acoperi o parte din costurile deplasării/ cazării în București, în cazul în care participanții sunt din alte orașe. Super9 este un exercițiu de reimaginare. Am scris manifestul ediției din acest an încercâd să creăm un spațiu cât mai sigur de explorare, care să ne îndepărteze de „rețetele de succes deja testate și aprobate”, dar care să ne apropie de trăirile noastre și ale celor din jurul nostru.