Johnny Depp pare să investească tot mai mult timp în cealaltă mare pasiunea a sa, pictura. El semnează tablouri valoroase și are un stil artistic distinct
El a vândut în ultima perioadă milioane de picturi.
Cariera sa ca artist prinde contur tot mai puternic, iar Marea Britanie pare să fie locul unde actorul și-a găsit liniștea și inspirația.
Starul de cinema a închiriat o casă și un studio de artă în West End, Londra, scrie Daily Mail. Studioul, care se află în inima orașului Soho, îl inspiră pe actorul în vârstă de 61 de ani să dea frâu și acestei laturi a naturii sale creative.
În plus, Depp pare să fi legat și numeroase prietenii în metropola britanică. El a fost fotografiat recent într-o apariție rară în public, ieșind de la restaurantul Cipriani din Mayfair, unde a luat cina cu mai mulți cunoscuți.
Johnny Depp: Tablourile mele au făcut parte din viaţa mea, dar le-am păstrat pentru mine şi m-am limitat
Pasiunea lui Depp pentru pictură nu este tocmai nouă, el cochetând cu acest domeniu al artei de mai multă vreme.
Însă prima sa incursiunea oficială în lumea artei comerciale a avut loc în 2022, când a strâns 3 milioane de lire sterline în doar câteva ore după ce a vândut tablouri din colecția sa de debut.
Acestea reprezentau portrete ale unor legende de la Hollywood şi din industria muzicii rock, precum Keith Richards de la Rolling Stone, actorii Liz Taylor și Al Pacino și cântărețul Bob Dylan. Depp și-a vândut operele de artă prin intermediul unei galerii din Marea Britanie.
Portretele au fost realizate pe baza unor imagini create pe computer.
Site-ul oficial al Castle Fine Art a căzut în urma interesului major arătat de fanii lui Johnny, după ce anterior actorul și-a anunțat urmăritorii de pe Instagram despre această mișcare. Cumpărătorii au plătit sume diverse, inclusiv 17.800 de euro pentru un ansamblu de patru serigrafii înrămate împreună şi 4.700 de euro pentru o serigrafie individuală.
Reprezentanţii companiei au declarat la vemea respectivă că respectiva colecţie de serigrafii, grupate sub titulatura „Friends and Heroes”, reprezintă „o mărturie a celor pe care Johnny Depp i-a cunoscut foarte bine şi a celor care l-au inspirat”.
„Tablourile mele au făcut parte din viaţa mea, dar le-am păstrat pentru mine și nu le-am expus. Nimeni nu ar trebui să își pună limite niciodată”, a declarat starul hollywoodian, citat pe site-ul Castle Fine Art.
Johnny Depp are un stil care se află la intersecţia dintre pop-art şi street-art
BBC susține că stilul lui Johnny Depp ar putea fi descris ca fiind unul ”pop-art cu sentimente”.
Anul trecut, un autoportret al lui Johnny Depp, înfăţişându-l pe starul de la Hollywood pe când se afla în toiul proceselor legate de căsătoria cu fosta soţie Amber Heard, a fost scos la vânzare. Concepută în 2021, în studioul ilustratorului britanic Ralph Steadman, creaţia, intitulată „Five”, a fost finalizată în 2023.
„Acest autoportret a fost creat într-o perioadă care a fost… să spunem, puţin întunecată, puţin tulbure”, a precizat Depp într-o înregistrare video.
„M-am uitat la el şi, nu ştiu de ce, m-am gândit că are nevoie de altceva. Are nevoie de mai multă informaţie… aşa că am scris cinci acolo pentru că eram pe cale să intru în cel de-al cincilea an de nebunie”, a mai spus actorul.
Depp a spus atunci că 200 de dolari din încasările de la fiecare vânzare vor fi donate organizaţiei nonprofit Mental Health America.
În iunie 2022, Johnny Depp a obţinut despăgubiri de 10 milioane de dolari într-un proces de defăimare pe care l-a intentat celei de-a doua soţii a lui, actriţa Amber Heard
Starul hollywoodian a divorţat în 2017 după o căsnicie de doi ani. Amber Heard a făcut recurs după pronunţarea acelei sentinţe.
Johnny Depp nu a abandonat însă cinematografia. Lucrează la filmul Modi, despre artistul Modigliani, care ar urma să fie lansat anul acesta.
Ultimul său rol în film a fost cel din „Jeanne Du Barry”, peliculă ce a avut premiera la Cannes în 2023, și în care l-a interpetat pe regele Ludovic al XV-lea.
Depp este cunoscut mai ales pentru activitatea sa la Hollywood, dar este și muzician și pictor
Prima sa colecție de opere de artă a fost lansată în 2022, la doar câteva săptămâni după ce a câștigat procesul de defăimare împotriva fostei sale soții Amber Heard în SUA.
Artistul în vârstă de 61 de ani spune că imaginile prezentate în cele patru noi piese – The Lovers, The Emperor și Strength, precum și The Empress – sunt inspirate din viața, visele și cariera sa de actor.
The Empress este un omagiu adus lui Paradis, mama copiilor lui Depp, Lily-Rose și Jack, și se bazează pe una dintre vechile sale picturi, folosită pentru coperta albumului Divinidylle din 2007.
Acesta prezintă portretul unei femei care poartă o coroană ternită.
„Am fost foarte, foarte apropiați timp de aproape câteva decenii”, spune Depp despre Paradis, în filmarea de prezentare a colecției. „O cunosc și știu cine este ea în interior. Ea este un fel de tot ceea ce eu nu aș putea fi niciodată…
„Arată ca o coroană care a trecut prin furtuni. Arată un anumit curaj și o putere de angajament. Și apoi, indiferent ce se întâmplă în lume în spatele ei, ea încă strălucește.”