…Primele filme au apărut în secolul al XIX-lea ?

La sfârșitul secolului al XIX-lea, a apărut un nou principiu și, odată cu el, cinematograful. Descompunerea mișcării într-un număr foarte mare de imagini statice și trecerea lor prin fața ochilor cu o viteză suficient de mare astfel încât să fie percepute cursiv, nu separat și static a dus la apariția unei arte noi, numită film sau cinema.

A urmat apoi fixarea imaginilor pe un suport suplu și transparent din celuloid și proiectarea lor pe un ecran. Prima prezentare a unui astfel de film a avut loc în anul 1895, în subsolul Grand Cafe din Paris. Filmul prezenta ieșirea unor muncitori de la lucru și era realizat de cei care aveau să devină apoi celebrii frați Lumière, Auguste și Louis.

O amprentă puternică a fost lăsată de un alt filmuleț, care prezenta o locomotivă ce părea că vine înspre spectatori care, de teamă, au sărit de pe scaune în timpul proiecției.

După acest moment, invenția s-a răspândit fulgerător prin lume, iar la numai 5 luni distanță de la premieră, în anul 1896 aveau loc astfel de spectacole și în România, în București și marile orașe.

Noul gen de spectacol se perfecționează atât tehnic cât și artistic odată cu începutul secolului XX, când capătă un succes enorm, concurând ca prezență a publicului cu teatrul și concertele muzicale. Ideea de a vedea o proiecție în locul scenei, printr-o fereastră către o lume aproape la fel de reală ca cea înconjurătoare a cucerit rapid publicul și a născut practic cea de-a șaptea artă: cinematograful.

Filmul era, deocamdată, ceea ce oferea avantajul unei înțelegeri universale. Apăreau totuși o serie de inscripții explicative, din când în când. Pentru a crea atmosferă, în săli se aduceau uneori orchestre sau se cânta la pian. Filmul românesc „Războiul Independenței”, turnat în 1912, era acompaniat în momentul proiecției de o fanfară sau un gornist și un toboșar, care imitau bubuiturile de tun.

A urmat războiul, mulți artiști și cineaști europeni s-au refugiat în America, mutând astfel centrul filmului de la Paris în SUA. A început dezvoltarea Holywood-ului.

Prima povestire cinematografică de amploare a fost realizată de regizorul D.W.Griffith și se numea „Nașterea unei națiuni”. Povestea era inspirată de războiul civil din 1861, care a dus la abolirea sclaviei negrilor. Aparatul de filmat era mișcat astfel încât să surprindă atât cadre de ansamblu, cât și detalii sau expresii, apropiindu-se sau deplasându-se în lateral, realizând practic principalele manevre care dau specificul unui film și care sunt folosite și astăzi.

Același Griffith a pus și bazele montajului, asamblând bucățile de peliculă într-un fel anume, alternând secvențele, locațiile și planurile filmate.

Au urmat investiții imense în industria de la Holywood, transformată acum într-o „fabrică de vise” care începea să cucerească lumea.

Cinematograful a fost primit cu entuziasm de către spectatori, fiind considerat o artă universală care se adresa unui număr foarte mare de spectatori. Filmul a stîrnit și entuziasmul artiștilor ruși, preocupați de înnoirea mijloacelor de expresie, regizori precum Eisenstein sau Dziga Vertov devenind primii artiști în domeniu din această țară.

„Crucișătorul Potemkin” (1925) este un film de referință al acelor timpuri. Un film ”de autor”, conceput de Eisenstein în cele mai mici detalii, cadrele fiind desenate de el, iar echipa fiind supravegheată tot de el. Regizorul a folosit soldați, marinari și oameni de pe stradă în locul actorilor, iar ca decoruri, vapoare și peisaje adevărate.

A urmat apariția sonorului. „Sonorul” a apărut în 1927, simultaneitatea sunetului fiind obținută prin înregistrarea lui optică pe o pistă sonoră aflată pe peliculă, alături de imagine.

Tot în această perioadă apar filmele color. După diferite încercări de colorizare manuală a peliculei alb-negru și la fel de multe eșecuri și filme parțial colorate, în 1929, compania Technicolor pune la punct un proces de impresionare a peliculei fotografice, complet color.

În afara geometriei, compoziției și tonurilor de gri, acum se puteau reda nuanțe reale, așa cum oamenii vedeau realitatea cu ochiul liber. Creierul uman cunoștea o epocă senzorială nouă, un spectacol desăvârșit așa cum fusese odinioară teatrul sau spectacolele stradale, cu diferența majoră că acțiunea filmului putea avea loc oriunde în lume, sau, cu ajutorul decorurilor, recuzitei și efectelor speciale cinematografice, chiar în locuri imaginare.

În 1939 apare „Pe aripile vântului”, după romanul scris de Margaret Mitchell.

O dată cu noile descoperiri în fizică, în 1956, compania Ampex produce primul dispozitiv de înregistrare pe suport magnetic, făcând posibilă pentru prima dată transmisiunea unui spectacol de televiziune înregistrat.

În 1965, Sony lansează prima cameră ”pentru acasă”, modelul CVC-2000, care se vindea pentru aproximativ 700$ și utiliza banda video de 13mm.

În anii 70, odată cu apariția casetei VHS, lansată de compania Sony, oricine putea să facă o înregistrare video pentru ca, apoi, să o redea pe propriul televizor de acasă. A fost momentul când filmul a devenit accesibil, practic, oricui. Oricine putea cumpăra o cameră video, casete și putea fixa un moment important din viață sau crea o poveste, așa cum dorea.

Ascensiunea filmului a devenit din ce în ce mai puternică, astăzi, filmările putând fi făcute cu ajutorul telefonului mobil sau a unor camere din ce în ce mai mici, ca dimensiune, dar din ce în ce mai evoluate din punct de vedere al calității imaginii.

Acum, oricine, poate crea un film, la o calitate destul de bună, însă producțiile de calitate, care intră în competițiile cinematografice necesită totuși cunoștințe detaliate și bugete care nu sunt accesibile oricui.

Puteți vedea un scurt filmuleț despre frații Lumiere, pionerii cinematografiei, chiar aici. Puteți accesa subtitrarea în limba română, din tasta CC, pusă la dispoziție de canalul Youtube.