Spectaculosul documentar România sălbatică, distribuit de Transilvania Film, care a avut premiera mondială sold-out în cadrul TIFF unde a fost laureat cu Premiul Publicului şi a înregistrat cel mai mare număr de spectatori.
Peste 3500 la cele patru proiecții incluse în program -, se va lansa în cinematografele din întreaga țară pe 17 septembrie, însă va beneficia de avanpremiere naţionale pe 14 septembrie în toate locaţiile Cinema City.
Tudor Giurgiu, președintele festivalului, a fost cel care a introdus filmul publicului în seara premierei de la Cluj: „Cred că acest film reușește să facă pentru România ceea ce nu au reușit numeroase campanii de promovare finanțate de Guvern să facă. Acest film, produsul a 10 ani de muncă susținută, și despre care cred cu tărie că va fi evenimentul cinematografic al anului, ne arată că încă mai avem pentru ce lupta, ne îndeamnă la conștientizare și responsabilitate, precum și la o informare corectă despre ceea ce se întâmplă cu natura noastră.”.
Povestea celui mai amplu, complex și original proiect de film documentar despre România este narată de binecunoscutul actor român Adrian Titieni, interpretul a peste 100 de roluri de film, teatru și televiziune, iar muzica este semnată de compozitorul Alexei Țurcan, cunoscut pentru activitatea sa de peste 15 ani din cadrul trupei Travka și OST-urile a numeroase spectacole, scurtmetraje și documentare, inclusiv a popularului Caisă.
Piesa centrală a filmului este completată de vocea Mădălinei Pavăl, o artistă desăvârșită, iar înregistrările au fost realizate cu Bucharest Film Orchestra, dirijată de Tiberiu Soare, prima și singura orchestră de studio-session din țară.
Mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare şi 10 ani de pre-producție au fost necesari pentru materializarea celui mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, România sălbatică, inițiat în 2010 de fotograful Dan Dinu, membru fondator și președinte Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România), în colaborare cu WWF (World Wide Fund for Nature), căruia, în 2014, i s-a alăturat Cosmin Dumitrache, videograf cu peste 15 ani de experiență, colaborator frecvent al ONG-urilor de mediu ce a filmat de-a lungul timpului inclusiv pentru producții de anvergură difuzate de NatGeo Wild.