Cu doar o lună înaintea lansării lui Star Wars: The Rise of Skywalker, cu toate măsurile de siguranță luate pentru a preveni ajungerea la public a detaliilor din scenariu, realizatorii au avut parte de momente de panică. Regizorul J.J. Abrams a povestit în emisiunea Good Morning America a postului TV ABC (via Variety.com) cum scenariul peliculei a fost cât pe ce să fie vândut pe eBay.
„Unul dintre actori, nu voi spune cine – vreau să spun, dar nu o voi face – a uitat scenariul sub pat [în camera de hotel, n. red.] și a fost găsit de personalul de la curățenie. A fost dat altcuiva, care l-a pus mai apoi la licitație pe eBay”.
Din fericire, un reprezentat Lucasfilm sau Disney a găsit scenariul pe site-ul numit, astfel încât a putut preveni la timp vânzarea lui. Potrivit unor explicații anterioare ale realizatorilor, scenariul a fost tipărit pe hârtie neagră, pentru a preveni multiplicarea, și nu a fost oferit integral decât unora dintre starurile filmului.
The Rise of Skywalker se va lansa și la noi pe 20 decembrie.
Conform celor declarate de J.J. Abrams, pelicula va avea în jur de două ore și 21 de minute (deci nu va fi cea mai lungă din franciză, cum se specula anterior). Au fost anunțați recent în distribuție Ed Sheeran (cântărețul va fi unul dintre stormtrooperi) și actorul din Mary Poppins Returns și His Dark Materials Lin-Manuel Miranda (va fi unul dintre membrii Rezistenței).