Cele patru filme Hunger Games au strâns trei miliarde de dolari numai din încasările din cinematografe, prin urmare presiunea era uriaşă atât pe compania Lionsgate, cât şi pentru autoarea celor trei romane, Suzanne Collins, să le ofere fanilor o nouă incursiune în violentul Panem.
Iată că reîntâlnirea cu Panem se va petrece pe 17 noiembrie 2023, iar titlul prequel-ului este The Ballad of Songbirds and Snakes.
Clipul prezentat la CinemaCon, convenţie ce reuneşte proprietarii de cinematografe din întreaga lume pentru a vedea cele mai noi şi hot blockbustere pe care marile studiouri le au în pregătire, nu a conţinut imagini din film şi nici numele actorilor nu au fost dezvăluite.
Prequelul îl va avea în centrul atenţiei pe tânărul Coriolanus Snow, cel care va ajunge decenii mai târziu crudul dictator al Panem, fiind interpretat de Donald Sutherland în cvadrilogia Jocurile Foamei. La vârsta de 18 ani, Snow este ales să fie mentor pentru Lucy Gray Baird, tribut din districtul 12 ce participă la cea de-a zecea ediţie a Jocurilor Foamei (în primul film al cvadrilogiei Jocurile ajunseseră deja la 74-a ediţie). Îl va catapulta deznodământul ediţiei a zecea pe Coriolanus în atenţia puternicilor din Panem? Vom vedea peste 19 luni.