Versiunea lui Zack Snyder asupra poveștii supereroilor din Liga Dreptății va putea fi văzut-o cu ocazia lansării miniseriei HBO Max Zack Snyder’s Justice League. Pentru promovarea miniseriei o nouă imagine a fost dată publicității – cea în care Wonder Woman se luptă cu Steppenwolf. Villainul are înfățișarea imaginată de Snyder, nu cea care a apărut în filmul Justice League din 2017. Platforma HBO Max va fi disponibilă și în România de la mijlocul acestui an.
Zack Snyder susține că imaginea inițială a lui Steppenwolf a fost criticată de Warner Bros. pentru aspectul terifiant. Așa că înfățișarea inițială a villain-ului din Justice League (2017) a fost retrasă datorită aspectului personajului. Această versiune o putem întrevedea însă acum iar publicul american o va vedea integral din luna martie.
Miniseria a costat Warner Bros. cel puțin 70 milioane de dolari, după cum scrie New York Times.
Cineastul Zack Snyder a renunţat la scaunul regizoral al filmului Justice League (2017) după moartea fiicei lui. Astfel încât Joss Whedon a fost angajat pentru a finaliza producţia. Whedon a rescris un număr considerabil de noi scene, scrie Collider, și a regizat secvențe ample deja filmate.
În Justice League, odată ce şi-a recăpătat credinţa în umanitate şi inspirat de sacrificiul altruist al lui Superman, Bruce Wayne apelează la noua sa parteneră, Diane Prince, pentru a învinge un alt inamic extrem de periculos.
Pentru Zack Snyder’s Justice League, Snyder s-a folosit de instrumente de post-producție și de câteva zile suplimentare de filmare, pentru a obține o producție de patru ore în linie cu viziunea sa asupra poveștii, una mai întunecată.